Grupurile de suport și rolul acestora

Conform specialiștilor, omul a fost și rămâne din toate punctele de vedere la baza piramidei sociale având deci nevoia de a trăi în grup. Chiar dacă refuză socializarea și preferă izolarea de grup, individul va fi motivat să se alăture semenilor săi. Sunt obiceiuri desprinse din istoria societății primitive – preistoria, atunci când oamenii aveau nevoie de grup pentru supraviețuire, dar se aplică același principiu și în rândul bolnavilor de cancer, cu atât mai mult în rândul celor diagnosticați cu cancer la sân. Orice om este, de cele mai multe ori, împăcat, mulțumit sau chiar mândru de corpul său, iar în privința unei femei, sânii pot fi aspectul cel mai apreciat al structurii sale fizice ori esența rolului de mamă.

Rolul grupurilor de suport

Ideea că unul sau ambii sâni vor suferi modificări reprezintă pentru pacientul diagnosticat primul pas către depresie. În plus, comportamentul familiei și apropiaților, la fel de bulversați și neputincioși în fața unui astfel de verdict, de cele mai multe ori îngreunează viața suferindului, punând pe umerii acestuia un stres suplimentar. Aici intervine rolul grupurilor de suport, oameni “necunoscuți”, dar care “cunosc” la fel de bine transformările prin care treceți și care vă pot oferi sprijinul psihic atât de necesar. Sunt numeroase cazurile în care pacienții ascund celor dragi rezultatele analizelor, dar și mai numeroase sunt cazurile în care bolnavii intră într-o depresie post-diagnostic extrem de severă, refuzând comunicarea cu cei din jur. Paradoxal, însă, faptul că și alți oameni trec prin aceleași suferințe, înțeleg fenomenul și nu în ultimul rând au trăit deja ceea ce trăiți dvs., ajută!
Ajută să vedeți femei cochete, chiar dacă sub peruca impecabilă se ascunde un cap acoperit de smocuri de păr. Ajută să vedeți pacienți zâmbind, chiar dacă pieptul e total aplatizat din cauza dublei mastectomii! Ajută sa spuneți celorlalți ce și unde te doare, iar aceștia să înțeleagă perfect durerile dvs! Și asta pentru că reacțiile emoționale la aflarea diagnosticului sunt dintre cele mai variate. Poate fi vorba de șoc, frică, disperare, furie, sentiment de vinovăție sau chiar negare, sentiment de pierdere a controlului asupra propriei existențe și incertitudine privind viitorul. Sunt răspunsuri emoționale normale ale unui om confruntat cu boala. Emoțiile, comportamentele, gândurile și atitudinile pot facilita, dar și îngreuna adaptarea la boală. Grupurile de suport conduc la îmbunătățirea relaționarii sociale și emoționale, recuperare, atenuează boala și influențează în bine calitatea vieții în cancer.

Activități de suport desfășurate în cadrul societății:
a) terapie de recuperare – grupuri de suport şi autoajutorare;
b) consiliere psihologică şi suport emoţional;
c) activităţi terapeutice ocupaţionale (ex. lucru de mână – croşetat, tricotat, afişe din colaje, felicitări, confecţionat diverse obiecte, mărgele, etc.);
d) consiliere socială în cadru instituţionalizat;
e) informarea şi orientarea beneficiarilor privind drepturile şi obligaţiile;
f) evaluarea iniţială a persoanei şi a grupului restrâns / lărgit din care aceasta provine;
g) mediere socială;
h) activităţi de identificare a nevoilor sociale individuale, familiale şi de grup;
i) informarea specifică a beneficiarilor prin distribuirea pliantelor şi broşurilor.
j) acordarea de sprijin financiar în vederea participării la terapia de recuperare, investigaţii, control şi continuarea tratamentului specific;
k) acordarea de sprijin financiar prin asigurarea achiziţionării de materiale sanitare, etc.

Nu în ultimul rând, grupul suport are un rol important în privința reabilitării imaginii de sine. Tratamentul poate aduce modificări asupra corpului şi vieţii dumneavoastră, aceasta afectând totodată şi respectul de sine. Aceste transformări pot include pierderea în greutate sau îngrăşarea, cicatrici chirurgicale, diferite reacţii la tratament ale pielii, un oarecare edem al feţei, alopecia (pierderea părului). Din fericire, majoritatea acestor reacţii au un caracter temporar, ele dispărând treptat o dată cu încheierea tratamentului.
Primul pas pe care îl puteţi face în restabilirea imaginii de sine este să vă direcţionaţi energia şi gândurile în direcţia a ceea ce puteţi întreprinde pentru dumeavoastră (să îmbunătăţiţi această imagine).
O atenţie mai mare în îngrijirea pielii, dietă, exerciţii fizice şi o atitudine pozitivă sunt cele mai sănătoase căi de a vă recăpăta încrederea în sine.

Sfaturi
– Exprimaţi-vă sentimentele în legătură cu schimbările corpului dumneavoastră.
– Vorbiţi cu alţi oameni care au trecut sau trec prin probleme similare cu ale dumneavoastră şi întrebaţi cum au reuşit ei să facă faţă schimbărilor corpului.
– Faceţi o listă cu părţile frumoase ale corpului dumneavoastră şi vedeţi ce puteţi întreprinde pentru a menţine o imagine de sine cât mai bună.
– Râdeţi cât mai mult, s-a dovedit ştiinţific că râsul este o bună modalitate de luptă împotriva stresului.
– Gândiţi-vă la alternativa perucii, dar mai gândiţi-vă şi la eşarfe, pălării, şepci. Dacă sunteţi o persoană îndrăzneaţă şi nonconformistă, luaţi în considerare şi posibilitatea de a ieşi din casă fără ceva pe cap, chiar dacă aveţi alopecie.
– Purtaţi haine confortabile. Purtaţi culori vii – chimioterapia şi radioterapia dau pielii o culoare palidă, iar hainele frumos colorate, vor atenua acest aspect; aveţi curajul să fiţi deosebiţi!
– Aveţi grijă de pielea dumneavoastră, folosiţi loţiunile de corp, preferabil fără parfum, fără alcool, hipoalergenice.
– Folosiţi cremele de corp pentru a menţine pielea hidratată, evitaţi apa fierbinte.
– Folosiţi creme cu factor de protecţie solară.

Perioada tratamentului poate fi însoţită de sentimente de nesiguranţă şi incertitudini. Întrebări de genul „Când se vor termina toate astea?” sau „Ce voi face mai departe?” sunt absolut normale în această perioadă. Răspunsurile la aceste întrebări variază, deoarece fiecare pacient răspunde diferit la tratament, iar complicaţiile sunt uneori greu de prevăzut. Pacienţii se pot adapta situaţiei pur şi simplu luând fiecare zi aşa cum este ea!

De la Nu plânge că e ruşine şi până la Trebuie să fii tare, probabil că aţi fost expuse la diferite mesaje de invalidare a emoţiei. Cultura noastră şi modul în care am fost educaţi invalidează emoţia, pentru că există o aparentă nevoie de raţionalitate şi de distanţare faţă de afecte, încurajate social şi căutate de majoritatea persoanelor. În mod eronat se consideră că a controla emoţiile ar reprezenta o dovadă de evoluţie, de inteligenţă. Acest lucru este fundamental greşit pentru condiţia noastră de oameni, fiinţe raţionale, sociale, dar, mai ales, emoţionale. Atunci când o persoană ignoră ceea ce simte, nu face decât să se ignore pe sine, să tacă acea voce interioară de care are, în realitate, nevoie. Totuşi, gestionarea emoţiei în mod funcţional, astfel încât să crească şi nu să scadă calitatea vieţii, este ceva ce trebuie învăţat în cazul în care nu a făcut parte din educaţie, iar acest lucru începe prin acceptare.

Simţiţi durerea pentru că ea există! Simțiţi pentru că în mod firesc apare un răspuns emoţional. Aveţi dreptul să trăiţi fiecare stare în parte, fără a permite nimănui să vă spună cât de tare trebuie să fiţi, fără să vă judecaţi pentru vulnerabilitatea dvs. Emoţiile ce vor apărea în această perioadă pot părea uneori copleşitoare, dar fuga de ele nu va face decât să le întărească. Apar îngrijorările, nopţile nedormite, crește nivelul de anxietate şi de tristeţe, însă acestea vă vor şi transmite ce este important pentru dvs., ce este important să apreciaţi în viaţă. Totuşi, sunteţi stăpâne pe propria viaţă, drept pentru care este important să stabiliţi termenii relaţiei dvs. cu propriile emoţii.

Cum vă găsiţi liniştea într-o vâltoare de emoţii?

1. Acceptaţi şi exprimaţi ce simţiţi! Este normal să simţiţi tristeţe, să simţiţi teamă în orice perioadă de tranziţie şi mai ales în ceea ce probabil este cea mai grea a vieţii dvs. Primul pas în a gestiona o astfel de durere este acceptarea emoţiilor şi discutarea lor cu cei apropiaţi sau cu un specialist.

2. Numiţi şi observaţi emoţia! Adesea simţim emoţii fără să ne dăm seama, crezând că este vorba doar despre o stare de agitaţie sau crezând că ceva e în neregulă cu noi. Observaţi ce se întâmplă în corp atunci când simţiţi o emoţie (accelerarea pulsului, gol în stomac) şi numiți ceea ce simţiţi: teamă, furie, bucurie, tristeţe.

3. Oferiţi-vă compasiune! Atunci când simţiţi teamă, tristeţe sau nelinişte, încercaţi să vă vorbiţi cum aţi face-o cu o persoană dragă: compătimitor, cu înţelegere şi iubire. Puteţi chiar să asociaţi o mişcare sau o atingere cu acest moment în care vă liniştiţi singură.

4. Validaţi şi normalizaţi! Atunci când apare emoţia, este de ajutor să o validaţi şi să o normalizaţi spunând simplu “Ceea ce simt este normal, are sens pentru mine să simt acest lucru, oricine în locul meu s-ar simţi la fel”.

5. Nu generalizaţi! Faptul că în acest punct viaţa este grea şi neplăcută, nu înseamnă că aceasta este aşa mereu. Înseamnă doar că viaţa are suişuri şi coborâşuri şi că orice poate fi depăşit, indiferent cât de greu ar părea. Nu veţi simţi de acum doar tristeţe, ci dimpotrivă, faptul că treceţi prin aceste emoţii demonstrează că lupta nu a fost pierdută.

6. Căutaţi sensul! Nevoia omului de a oferi semnificaţie şi utilitate vieţii este foarte puternică, aşadar ceea ce poate ajuta este găsirea sensului în orice set de circumstanţe: sens prin creaţie, iubire, natură şi chiar şi suferinţă. Căutaţi acel ceva care vă împlineşte şi practicaţi-l zilnic.

7. Acceptaţi contradicţia emoţiilor trăite! Emoţiile pot fi diferite şi chiar contradictorii, iar dvs. le puteţi simţi simultan. Tristeţea diagnosticului şi bucuria dată de suportul familiei, teama de recidivă alături de speranţa recuperării… toate acestea pot apărea în acelaşi timp şi este indicat să le integraţi aşa cum sunt.

Emoţia este motorul vieţii, este cea care ne arată că încă suntem aici, încă trăim şi încă mai avem de oferit şi de luptat. Da, emoţia uneori poate să ne ducă în locuri întunecate, dar tot ea ne ţine de mână în drumul spre ieşire şi tot ea ne este alături în locurile pline de culoare şi sunet. Atâta timp cât simţiţi, trăiţi!